Romanii au multe de spus

Va vine sa credeti sau nu, romanii au multe de spus. De aceea, la o populatie estimata in jur de 21 de milioane exista 22, 9 milioane de cartele SIM active. Asta inseamna ma mult de o cartela pentru fiecare roman. In ciuda acestui fapt, ANRCTI (Agentia Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei) a concluzionat ca, raportandu-ne la continentul european, suntem codasi inca.
Si pana la urma despre ce vorbesc romanii la telefon?

Despre lașitatea de a fi student

Nu știu de ce, însă de fiecare dată când merg la BCU simt nevoia să critic bibliotecarele. Și cum încă nu am curajul să le-o spun în față, îmi rămâne să scriu despre ele. Auzisem că dacă nu știi cel puțin două limbi străine nu poți fi angajat al acestei biblioteci. Cât de poligloată e bibliotecara care se uită la ceas, vede că sunt 5 minute trecute fix peste ora de la care se începe împrumutul și totuși, mai stă la o țigară? Oare ceasul ei arată ora în altă limbă sau e setat în funcție de un cu totul fus orar? Dar dacă, un biet student comandă o carte cu 5 minute întârziere riscă să fie făcut de tot râsul în fața unui public. Riscă să fie “executat” în fața unor oameni care, în sinea lor, mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt ei în vizor în momentul respectiv.

semnat:

un student care îi mulțumește lui Dumnezeu

De ce ei sunt deştepti şi noi nu

Invidia românească are o întrebare: De ce coreenii au un profesor universitar de doar 19 ani şi noi nu? Răspunsul e dat, în parte, de nişte comentarii de pe un forum:
- pentru că ei au talente ieşite din comun pe care ştiu să le preţuiască
- pentru că fata e din Coreea de Sud şi nu din Coreea de Nord
- pentru că pentru că.

reportaj de Pasti - Târgul din cimitir

“Hai la oale, hai hai la platouri, hai la ibrice”

Târgul din cimitir

“Frumoasa, dă-mi şi mie oala aia să i-o duc Pirandei acasă”

Morminte călcate în picioare, morţi udaţi de alcoolul vărsat în amintirea lor, lumânări pe jumătate arse şi flori veştejite. Asta rămâne în fiecare an după pomana din a doua zi de Paşte de prin cimitirele moldoveneşti. Evlavia şi bunătatea din sufletele oamenilor sunt puse la încercare când vine vorba de pomana de la cimitir. Pe majoritatea mormintelor vezi doar oale, tigăi şi lighene. Semn că oamenii respectivi sunt avuţi şi că respectul lor pentru cei morţi este mare (!!!). Pe restul mormintelor fie vezi baticuri, fie nu vezi nimic că nora sau nepotul sunt plecaţi în ţările calde şi nu au putut să ajungă de sărbători acasă. În aşteptarea preoţilor, gospodarii satului scot din sacoşe sticle cu vin. Beau numai după ce udă cu oleaca de vin mormintele răposaţilor. «Badi Ghiorghi, ţâne şi matali un pahar, di sufletul lu` tata, că tari mult i-au plăcut viili».

Mai ceva ca economia

Imediat după ce slujba din biserică se termină, preoţii urcă în cimitir ca să sfinţească ce e pus pe morminte. În doar câteva secunde pomelnicul e citit şi pomana poate să înceapă. Fiecare cauta din ochi pe naşa sau pe cumătrul să-i dea de pomana ceva de sufletul mortului. “Bodaprosti, bodaprosti. Ţaţa Floarea o fost femeie bunî. Ia de aişi o caldare de sufletul răposatu] meu, ca să ai în şi da apă la vacî”.

Fără şcoală prea multă, dar cu şcoala vieţii, oamenii adesea gândesc strategic. “Am nevoii di o oală mare şî un prosop de baie. Ca sî li am trebuie să mă duc la cutare şi cutare. Uăi Ioane, sî opreşti două baticuri cî vreau sî dau şi eu de pomanî. Auzi?”.

Piranda are şi nevoie de oale

O dată cu sfinţirea vine şi prăpădul. Jandarmii de la poarta nu fac faţă mulţimii de ţigani venită cu cerşitul. “Frumoasa, dă-mi şi mie oala aia să i-o duc Pirandei acasă”. Te trag de mânecă să-ţi amintească că sunt lângă tine şi că trebuie să faci pomană. Îţi fac semn că sunt nevoiaşi, în ciuda maşinilor luxoase pe care unii le au acasă. De multe ori cedezi uitând că eşti la biserică şi înjuri. “Ia du-te ... şî lasâ-mă în paşe. La muncî vara nu-mi vii, dar acum vrei pomanî”. În urmă cu câţiva ani ţiganii se mulţumeau cu felii de cozonac şi cu ouă înroşite. Acum nu le mai trebuie. Iau de prin cimitire doar castroane, oale, găleţi, pe care apoi le vând. Doar pe ici colo mai vezi un tuciuriu cu cozonac în plasă. Îl duce acasă, la găini.

Părerea prostimii

Tuşa Mărioara e apăsată de gânduri. “Maică, amu oamenii vin şî fac schimb de oale în şimitir. Eu îţi dau asta, tu îmi dai aia. Pe vremea când eram eu tânîrî nu sî făşea aşa. Nuuu. Fiecare venea cu şi avea şi dădea oricui. Nu mai aştepta să primească şeva înapoi. Şi, crezi că suflitilor di pi lumea ailaltă li trebuii oalili noastre?”. Nu-ul ei e lung şi apăsat. E nu-ul unui om care a văzut şi război şi foamete şi comunism. “Dacă aveai şeva mai bun de dat, prin `50, erai considerat bogat”, mai completeaza ea înnodându-şi casânca nouă. De pe celălalt rând de morminte cineva se trezeşte să-i dea replică. “Ţaţă Mărioară, vremurile sî schimbî. Dacă asta-i di vânzari, asta cumpâr”.

Aşadar, în cimitir faci schimb de mărfuri. Nu contează că sunt de calitatea I sau a II-a, important e să ai cât mai mult. Vii la cimitir cu două sacoşe pline de aşa zisă pomană şi pleci... tot cu două. În doar câţiva ani licitaţia va fi preferată în locul pomenii. “Hai la oale, hai la platouri, hai la ibrice”.