Reply pentru Băsescu: Tonomatele nu mai sunt trendy.

Confesiunea unui jurnalist

NU sunt tonomat. NU mă simt tonomat. NU cânt după cum mi se bagă o monedă. NU întreţin atmosfera pentru cei care dansează pe scena politică.

NU sunt pe post de mobilă şi nu vin din filmele cu cowboy. Nu pun melodii despre ochi albaştri pentru fetele blonde vrăjite de pălăriile uriaşe ale cowboy-lor.

Joc în piese nu întotdeauna cu happy-end. Prefer nişte frâne “lucrate” decât cenzura pe hârtie. Mâna mi se odihneşte doar când scriu, gura mi se închide când păstrez tăcere, urechile mi se ciulesc când ascult prin perete cu cana sau paharul, ochii se închid când mă rog.

Scriu despre lume, despre ce se întâmplă în jur. Când cere meseria, o fac pe-a detectivul, mă bag în canal, merg în Ferentari, tratez incognito cu traficanţii de carne vie.

Sunt ceea ce cere publicul.

NU sunt tonomat, dar, dacă mi-o cereţi, devin...

vox pop - Domnule Basescu, mi-a picat fisa!

Ne-am indignat atunci când preşedintele nostru a jignit-o pe o reporteriţă de la Antena 1 făcând-o "ţigancă împuţită" şi adresându-i-se cu apelativul "păsărică". Ne-am indignat când i-a cerut unei alte reporteriţe să se urce pe masă pentru a-i arăta cum ştie el mai bine să acorde primul ajutor în caz de stop respirator. Oare ne vom indigna şi când vom găsi în DEX că tonomat este sinonim al cuvântului jurnalist? Iată şase păreri ale oamenilor care ne citesc, ne ascultă sau ne vizionează zi de zi şi care au pus ştampila pe aceeaşi persoană care acum gafează din ce în ce mai rău.

Reporter: Ştiţi că Băsescu i-a numit pe jurnalişti «tonomat»?
A (45 de ani): Am auzit din întâmplare la serviciu, că acasă nu mai prea mai deschid televizorul. Cică sunt păreri pro şi păreri contra. Dar zău, ca aproximativ la o jumătate de an sau un an diferenţă Băsescu o dă în bară în public. Omul ăsta nu are consilieri pe lângă el? Are şeful meu şi nu are Băsescu?
B (30 de ani): Da. Chiar am urmărit cu interes subiectul şi mediatizarea acestuia. E fenomen în masă. Dar are dreptate preşedintele să zică aşa ceva despre jurnalişti. Păi, nu avem noi subiecte mult mai importante decât vocabularul stâlcit al lui Băsescu ? E bine să fie difuzată ca ştire, dar în nici un caz să nu ia amploarea înregistrată săptămâna trecută. Avem un preşedinte cu carenţe în limbaj, dar la fel vorbea şi înainte de a ocupa această funcţie. Dacă l-am ales, atunci să ne arătăm oarecum dispuşi la sprijin.
C (15 ani): Mi-a spus tata şi chiar am discutat cu colegii asupra definiţiei termenului tonomat. Mă aşteptam să vorbească mai corect, doar are atâta şcoală în spate…

Reporter: Are dreptate Băsescu când îi numeşte pe jurnalişti «tonomat»?
A (60 de ani): Da. Are perfectă dreptate. Experienţa mea de atâţia ani mi-a demonstrat că între presa comunistă şi cea post decembristă sunt puţine diferenţe. Publicul e altul, însă jurnaliştii în mare parte aceiaşi. Se joacă după cum vor cu subiectele, în majoritatea timpului depind de persoane dubioase numite «oameni de afaceri» şi cu mulţi bani şi cred că serviciul lor începe la ora 8 şi se termină la 16.00.
B (23 de ani): Nu ştiu ce să zic. O fi având preşedintele dreptate, dar parcă are nevoie şi de un dicţionar. Vorba unei persoane importante: tonomatele cântă, nu scriu, nu vorbesc şi nu filmează. Până la urmă, dacă vreau să văd care ştire e falsă sau pe jumătate adevărată, vizionez ştirea pe mai multe posturi. Totodata, îmi dau seama şi care sunt orientările politice ale televiziunilor. Da, televiziunea e plină de politică.
C (39 de ani): Are şi nu are dreptate. Depinde din ce unghi privim. Sunt jurnalişti care îşi fac meseria cu profesionism şi de multe ori sunt agresaţi. Deci, când pun întrebări pun întrebări din capul lor şi nu dictate de alţii. Dar sunt şi jurnalişti comozi care preferă să gândească alţii în locul lor şi să le dea articolele de-a gata.