cronică - Up Close & personal

I'm Sally, and I'm going to be a star.

Nu e film, nu e scenariu. E un elogiu adus meseriei de jurnalist.

Inspirat din povestea Jessicai Savitch, prima femeie prezentator de stiri din Statele Unite ale Americii si realizat in 1996, filmul reda in 124 de minute povestea unei fete de provincie, Sally/Tally Atwater (Michelle Pfeiffer) care, dornica de a lucra in televiziune, filmeaza un material si il trimite mai multor posturi de televiziune. Visul i se implineste cand Warren Justice (Robert Redford), directorul unei televiziuni din Miami, simte in ea o viitoare persoana publica si o ia sub protectia lui. Incet, intre cei doi se infiripa o timida poveste de dragoste.

Elementul surpriză al filmului este un rest de bocanc, e întruchiparea limitei dintre viaţa profesională şi cea personală, dintre viaţă şi moarte. Ajungi să te întrebi până unde şi până când?
Jocul celor doi protagonişti e plin de trăiri. Pe de-o parte simţi iubirea mistuitoare pentru pereche, pe de altă parte simţi durerea sfâşietoare din momentul în care eşti pus la grea încercare. Atmosfera e întreţinută de piesa lui Celine Dion, Because you loved me. O piesă sensibilă, care te stârneşte până la lacrimi, dar şi care îţi dă aripile şi credinţa de a trece peste ceva.

Sunt ceea ce sunt datorită ţie. Sunt binecuvântată pentru că am fost iubită de tine…
Şarmul şi carisma lui Robert Redford şi fineţea şi frumuseţea lui Michelle Pfeiffer i-au adus filmului un premiu Grammy pentru cea mai bună coloană sonoră şi două nominalizări la Premiile Academiei pentru muzică şi la Globurile de Aur.

I'm Sally, and I'm going to be a star… because you loved me…

Jurnal de viitor ex-absolvent

A inceput numaratoarea inversa. Vor fi eliberate in spatiu 150 de rachete. Lansarea va avea loc peste 3 luni...

editorial - Joaca de-a studentul european

Anul acesta două generaţii de studenţi vor absolvi o dată facultatea. Bătaia atât pe locurile de muncă, cât şi pe numărul de locuri la master va fi mare. O parte mică din ei se vor angaja în domeniul pentru care s-au pregătit în facultate. Ce se va întâmpla cu cealalaltă parte? Studiile lor şi investiţia statului au fost în zadar? Deocamdată nu putem decât să ne jucăm şi să jonglăm cu presupunerile. Vom înfrunta realitatea în vară.

Explozia aceasta pe pieţele româneşti are loc din pricina acordului Bologna, prin care s-a redus numărul de ani de studiu în majoritatea facultăţilor. Am fost supuşi unui experiment. Am simţit pe pielea noastră ce înseamnă să se spună că nu ai acumulat suficiente credite şi cunoştinţe pentru a te descurca la serviciu. Am simţit superioritatea celor cu un an mai mare ca noi şi mai norocoşi, pentru că ei sunt normali. Noi suntem bolognezi, noi suntem anormali. Anormal=ce nu se încadreaza în limitele noastre de înţelegere. Totuşi, putem şi noi să ne lăudăm cu faptul că terminăm facultatea la vârsta la care termină şi studenţii din Statele Unite ale Americii, studenţi cu care adesea ne comparăm.

Procesul Bologna pune accent pe formare, şi nu pe informare. Culmea, atunci cum pot să explic numărul din ce în ce mai mare de studenţi la bibliotecă? Încă din prima zi de şcoală, vezi cel puţin 20 de persoane care caută cote, împrumută cărţi, se interesează etc. Culmea, procesul Bologna s-a gândit la ce se face în timpul facultăţii, dar nu şi după absolvire. Pentru aceasta ar trebui semnat alt acord continental?