Monitorul de Suceava http://monitorulsv.ro/
Fabrica de cherestea a lui Omar Hayssam, mistuită de un incendiu. Fabrica de cherestea din comuna Moldoviţa a afaceristului sirian Omar Hayssam a ars din temelii în urma unui incendiu devastator, izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cum activitatea fabricii Best Wood este sistată de mai multă vreme, muncitorii unei firme de dezmembrări demontau utilajele fabricii, pentru a le exploata ca fier vechi. Din primele cercetări ale pompierilor, totul a plecat de la neglijenţa acestor muncitori.
Lungu salută candidatura a doi preoţi la alegerile locale. Candidatura a doi preoţi suceveni la alegerile locale din iunie este apreciată de primarul de Suceava, Ion Lungu, candidat la un nou mandat din partea PD-L. Lungu şi-a exprimat, ieri, susţinerea faţă de preotul Minu Mititelu, paroh la Biserica Sfânta Vineri, candidat la Consiliul Local Suceava, şi a preotului Cătălin Axinte, de la Biserica Sfântul Mina, apreciind că prezenţa preoţilor în deliberativele locale şi judeţene „va aduce mai mult echilibru, înţelegere şi toleranţă între consilieri”.
Angajatul unei firme de securitate s-a împuşcat în cap. Angajatul unei firme care oferă servicii de securitate şi-a pus capăt zilelor în timpul orelor de program, folosindu-se de pistolul din dotare. Bărbatul care s-a sinucis, Samuil Bilic, în vârstă de 61 de ani, cu domiciliul în municipiul Suceava, lucra ca dispecer la punctul de lucru din Suceava al corporaţiei internaţionale Group 4 Securicor, cu sediul în cartierul Obcini.
Vizită la nivel înalt în judeţul Suceava. Judeţul Suceava a găzduit, la finele săptămânii trecute, vizita ambasadorului Marii Britanii, Excelenţa Sa Robin Burnett, care a venit însoţit de Christine Russell, membră a Parlamentului Britanic, şi Mark Hendrick, preşedintele grupului de prietenie româno-britanic. Distinşii oaspeţi, care au venit la invitaţia ministrului educaţiei, Cristian Adomniţei, au avut întrevederi cu autorităţile sucevene, poposind la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ, la Consiliul Judeţean şi la Prefectură, acolo unde au susţinut şi o conferinţă de presă.
Târgul de Paşti. Succedând manifestării similare care se deschide mâine, la ora 10:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului, în incinta şi pe esplanada din faţa Muzeului de Ştiinţele Naturii din municipiul Suceava va fi organizată, la sfârşitul acestei săptămâni, în intervalul 18-20 aprilie a.c., cea de-a IX-a ediţie a tradiţionalului Târg de Paşti.
Obiectiv de Suceava http://www.obiectivdesuceava.ro/
Medicii din spital, scoşi drept principalii vinovaţi de lipsa medicamentelor. Cel puţin aşa consideră doctorul Doina Ganea Motan, managerul Spitalului de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava. Deşi medicii au fost avertizaţi de conducerea Spitalului de Urgenţă Suceava că unitatea se confruntă "cu o perioadă incertă financiar", aceştia nu gestionează stocurile de medicamente astfel încât să ajungă pentru cazurile estimate pentru luna în curs. Doctorul Doina Ganea Motan, spune că nu înţelege lipsa de comunicare, de ce medicii preferă să comunice spre exteriorul unităţii spitaliceşti lucruri care îşi au rezolvare printr-o comunicare mai bună între ei şi conducerea Spitalului de Urgenţă.
Severin Tcaciuc circulă nestingherit prin ambasada României la Viena. Singurul sucevean trecut pe lista celor mai căutaţi infractori a ajuns să se plângă la Tribunalul Bucureşţi de faptul că a aşteptat degeaba patru ore la Ambasada României din Viena - Secţia Consulară şi nu i s-a rezolvat problema schimbării paşaportului şi a permisului de conducere. Nimeni dintre funcţionarii ambasadei nu au sesizat că Severin Tcaciuc este urmărit internaţional şi că se impune a fi reţinut. În aceste condiţii, tot Severin Tcaciuc este cel cu gura mare: "Pe lângă faptul că o asemenea atitudine constituie un abuz in serviciu din partea funcţionarilor publici din partea ambasadei, mi se ingrădeşte dreptul de a beneficia de inscrisurile doveditoare ale identităţii şi cele necesare pentru conducerea de autovehicule pe drumurile publice", arată Severin Tcaciuc in cererea depusă la instanţă.
Pervers, angajat ca muncitor de întreţinere la Şcoala din Bursuceni - Corocăieşti. părinţii unor eleve au reclamat la Poliţie şi Parchet, dar şi la IŞJ Suceava, faptul că Teodor Vară, angajat ca muncitor de întreţinere, hărţuieşte sexual - fizic şi verbal, fetiţe de clasa a V-a. Șeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete a promis că va trimite imediat un control la şcoala din Bursuceni. La această şcoală se reclamă şi alte abuzuri, printre care şi faptul că s-a cheltuit un miliard de lei pentru un WC la care are acces doar profesorul coordonator, elevii fiind trimişi să-şi facă nevoile în curte, fiindcă "spaţiul nu este suficient"
CS Universitatea Suceava în faţa celui mai dificil meci al sezonului. Duminică, 13 aprilie, formaţia suceveană va primi vizita echipei Ştiinţa BacăuÎn istoria handbalistică din ultimii ani, CS Universitatea Suceava a avut "treabă" cu CSM Medgidia şi HCM Bacău, echipe care într-un fel sau în altul ne-au luat la "preţ de matineu".
Săptămânalul de Rădăuți http://www.saptamanalul.ro/articol.php?articolID=1346
Cadou austriac. De Ziua Mondială a Sănătății, 7 Aprilie, rădăuțenii au primit un dar deosebit. Mai precis, Spitalul Municipal Rădăuți a fost dotat cu un ecograf portabil cu soft-ul aferent, căruia i s-au adăugat un aparat nou de măsurare a tensiunii, a ritmului cardiac și un monitor de supraveghere a funcțiilor vitale.
Cadou austriac. De Ziua Mondială a Sănătății, 7 Aprilie, rădăuțenii au primit un dar deosebit. Mai precis, Spitalul Municipal Rădăuți a fost dotat cu un ecograf portabil cu soft-ul aferent, căruia i s-au adăugat un aparat nou de măsurare a tensiunii, a ritmului cardiac și un monitor de supraveghere a funcțiilor vitale.
Cozi de mașină în Vama Siret. Potrivit celor afirmate de către purtătorul de cuvânt de la Poliția de Frontieră Rădăuți, subcomisar Ilie Poroch-Seritan, conform informării primite prin intermediul Punctului de Contact româno-ucrainean Porubnoe, începând cu data 05.04.2008, autoritățile de frontieră ucrainene au luat măsura efectuării de controale amănunțite, prin disigilare a tuturor automarfarelor (TIR-uri) care intră în Ucraina. Poroch a mai arătat că în urma acestor măsuri au crescut timpii de așteptare, drept pentru care Poliția de Frontieră a luat măsuri pentru suplimentarea numărului de lucrători pe arterele de control a TIR-urilor pe sensul de ieșire din țară, dar și pentru înștiințarea organelor de frontieră ucrainene cu privire la situația creată, în urma măsurilor luate.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu