Ziarul de Iași http://www.ziaruldeiasi.ro/
Lansare cu fast a candidaților PNL. Evenimentul a avut loc în prezența premierului Tăriceanu. PNL și-a lansat sâmbătă la Sala Polivalentă candidații pentru alegerile locale. Cei peste trei mii de participanți au aplaudat frenetic discursul premierului Călin Popescu Tăriceanu, prezent la acțiune, dar și pe Cristian Adomniței, candidatul liberal la Primăria Iasi. Gazda evenimentului, deputatul Relu Fenechiu, a dat startul campaniei liberale promițându-le celor din sală că "va fi cea mai spectaculoasă dintre toate care s-au văzut până acum". La evenimentul de sâmbătă a fost lansată oficial și candidatura lui Traian Dobre pentru șefia Consiliului Județean.

Bilanț lunar al amenzilor date de Primărie. Inspectorii Primăriei au dat amenzi de peste 60.000 lei luna trecută. Cele mai multe sancțiuni au vizat comercianții stradali. Astfel, luna trecută municipalitatea a încheiat 19 procese verbale în suma totală de 19.200 lei pentru lipsa contractului de folosință teren.
Primăria face caziere pentru taximetriști. Taximetriștii vor fi mult mai bine supravegheați de autorități. Noile prevederi legale intrate de curând în vigoare aduc ca noutate întocmirea unui cazier de conduită profesională al acestora. Baza de date va fi menținută la nivelul Primăriei și va conține detalii despre fiecare taximetrist cu atestat din municipiu. Astfel, în cazul taximetriștilor, abaterile grave menționate în lege sunt nefolosirea aparatului de taxat, refuzul eliberării unui bon fiscal, implicarea în acțiuni cu caracter infracțional sau antisocial, modificarea aparatului de taxat pentru a crește suma care trebuie încasată de la client.
Salonul Ofertelor Academice. Universitatea "Al.I.Cuza" va organiza sâmbătă aceasta Salonul Ofertelor Academice, un eveniment anual de prezentare și promovare a programelor de licență. Vor participa astfel toate cele 15 facultăți din cadrul instituției, cu informații despre programele de studiu oferite de persoane special desemnate să răspundă la toate întrebările elevilor.
Alpinistul Ticu Lăcătușu pentru a douăsprezecea oară pe Himalaya. Alpinistul Constantin Lăcătușu, soțul Irinei Păcurariu de la TVR Iași, a plecat ieri spre Nepal pentru a cuceri vârful Lhotse, de 8516 metri, necălcat de nici un alpinist român până în prezent. Ticu Lăcătușu va încerca să obțină această nouă performanță de unul singur, fără ajutorul șerpașilor și fără tub de oxigen.
Mai sunt doi pași. Popicarii ieșeni s-au impus clar în întâlnirea cu Electromures Tg. Mureș. Meciul cu mureșenii a fost considerat derbiul etapei a XVI-a a Diviziei Naționale de popice și pe bună dreptate, însă CFR Olimpia ACB este liderul de necontestat al campionatului și a dovedit aceasta la Arena CFR, învingând la un scor clar, 3367 - 2946 p.d. (7,5 - 0,5 la victorii directe), singurul lansator care a scos o "remiză" pentru oaspeți fiind internaționalul de juniori Lehel Kozma.
Ziua de Iași http://www.ziuaiasi.ro/
Mort în firma miliardarului Ionescu. După ce a fost chemat la Parchet pentru a da declarații în legătură cu moartea unui angajat al său în sediul firmei SC Instalatii Grup SRL din Valea Lupului, controversatul om de afaceri Sorin Ionescu a scăpat basma curată. După un an de anchete, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași au rezolvat dosarul morții unui angajat al omului de afaceri ieșean. Cel care și-a asumat toată responsabilitatea pentru moartea lui Costache Cimpoi este subalternul lui Ionescu, respectiv directorul general al firmei. Chiar dacă tot acest caz pare a fi un banal accident finalizat dramatic, angajații susțin că Ionescu nu-și dă interesul, în calitatea pe care o are, ca evenimentele de acest gen să fie evitate, iar oamenii să poată lucra în condiții prin care măcar viața să le fie protejată.
Nicolina, înapoi la stat. În mai puțin de o lună de zile, Nicolina SA va putea reveni sub tutela statului. După ce a trecut mai bine de un an de zile de când firma brașoveană Concept Investment SRL a achiziționat pentru 11 milioane Euro active de la fabrica ieșeană, nici până în prezent nu a făcut plățile necesare. Aceștia nu dau nici un semn că își vor duce la capăt obligațiile contractuale. De partea cealaltă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene (DGFPJ) Iași se pregătește să aplice sechestre pe activele fabricii, pentru recuperarea datoriilor de peste 20 milioane lei, după ce unitatea a fost scoasă de sub administrare specială.
Ieșenii primesc acasă declarațiile de venit. De astăzi, contribuabilii ieșeni vor primi acasă de la Agenția Națională de Administrare Fiscală declarațiile privind veniturile realizate pentru anul 2007. Pentru transmiterea prin poștă a declarației de venit completată, ieșenii pot utiliza plicul cu indicația "CR", pentru care nu trebuie să achite taxele poștale. În cazul în care vor utiliza un alt plic, taxele poștale vor fi suportate de către contribuabili. Termenul limită pentru depunerea declarației de venit este 15 mai 2008.
Trafic cu steroizi. Polițiștii de frontieră de la Iași, împreună cu inspectorii vamali au descoperit la sfârșitul săptămânii trecute 479 fiole și 7030 comprimate ce conțin steroizi. În urma aceleiași acțiuni, oamenii legii au mai descoperit și 994 pachete de țigări. Valoarea totală a mărfurilor confiscate de polițiști a fost de aproximativ 26 mii Euro.

Antrenorul Ionuț Popa nu scapă de Comisia de Disciplină. Gestul fără precedent al antrenorului Ionuț Popa, de a-l îmbrânci pe Bogdan Mara în timpul jocului dintre Poli și Unirea Urziceni, nu va rămâne nepedepsit de Comisia de Disciplină. Tehnicianul ieșean l-a trântit la pământ pe Mara în momentul în care acesta mergea să-și salute galeria și va fi audiat mâine de membrii Comisiei de Disciplină.
Evenimentul de Iasi http://www.evenimentul.ro
Record la Iaşi: Cea mai mare pensie este de 80 de milioane de lei. Judecătorii, procurorii şi personalul din instanţele judecătoreşti şi parchete cu o vechime în muncă de peste 20 de ani primesc o pensie de serviciu de 80 la sută din media veniturilor lunare din ultimul an de activitate, deşi contribuie cu 9,5 la sută la pensii ca orice asigurat din sistemul public. În judeţul Suceava, cele mai multe beneficii le au parlamentarii, cei care din anul 1990 pînă în prezent au ieşit la pensie. Printre parlamentarii suceveni ieşiţi la pensie se numără Leonida Lari, Octav Cozmîncă sau Tudor Mohora.
Asfalt tango! Campanie de reabilitare a străzilor şi trotuarelor a început deja. La Rădăuţi, asfaltările au început deja şi dacă vremea ar fi fost prielnică, lucrările s-ar fi finalizat pe unele porţiuni. La Piatra Neamţ, nota de plată pentru asfaltarea străzilor şi a parcărilor a fost calculată la 5,6 milioane de lei, iar la Botoşani a ajuns la 18 milioane de lei. Primăria Iaşi a început în 2007 un amplu program de modernizarea a străzilor. Pentru prima etapă au fost incluse 72 de străzi din cartierele Moara de Vînt, Aviaţie, Smîrdan.
Jurnalul de Est http://www.jurnaluldeest.ro/
Garda Financiara a intrat cu barda în mafia evazioniștilor. În primele trei luni ale anului, comisarii de la Garda Financiară Iași au reușit să dea lovitura după lovitura patronilor de firme care derulează operațiuni comerciale oculte și celor care acționează la limita legii. Șeful Gărzii Financiare, Mihai Bogdan Trandafirescu, poreclit de operatorii economici „comisarul Cattani“, le-a dat bătăi de cap evazioniștilor, dar și un avertisment dur acelora care acționează în zona economiei subterane, cuantumul amenzilor aplicate în trimestrul I atingând suma de 27 de miliarde de lei vechi. Un număr de 666 de agenți economici au fost sancționati drastic, valoarea amenzilor încasate depășind suma de 17,5 miliarde de lei vechi.
Politehnica Iași a suferit în defensivă în meciul cu Unirea Urziceni. În fața unui adversar care nu obținuse rezultate foarte bune în ultima perioadă, Poli a făcut câteva greșeli capitale, care i-au costat pe ieșeni trei puncte.
Monitorul de Iași http://www.monitorul.com.ro/
Monitorul de Iași http://www.monitorul.com.ro/
Prigoana bogaților datornici. Disperaţi de faptul că tocmai cei care pledează din primele rânduri pentru respectarea legii atunci când vine vorba de achitarea de taxe şi impozite, conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate din Iaşi a decis instituirea unui birou de executări silite a celor care uită cheltuielile necesare la CJAS Iaşi. “Este o măsură extremă la care s-a apelat datorită faptului că birourile notariale şi de avocatură din Iaşi uită să vireze contribuţiile la stat. Nici medicii care au cabinete particulare nu sunt mai harnici atunci când vine vorba de dat bani.
Moda electorală de campanie a europarlamentarului Dumitru Oprea. Îmbrăcat ca un diriginte de şantier, cu o caschetă albă, vestă portocalie şi cu mănuşi pe mâini, candidatul europarlamentar la fotoliul de primar, Dumitru Oprea a lansat în acest mod noua modă electorală a ieşenilor. Explicaţiile au fost simple: „Haina de şantier este pentru a putea parcurge protejaţi schelele ce se ridică în Iaşi lângă clădirile aflate în paragină avansată. Cascheta este pentru ca ieşenii să se ferească de eventualele căderi de bucăţi din clădirile ce stau să cadă din cauza neglijenţei primarului Nichita”, a reclamat Dumitru Oprea.
Flacăra Iașului http://www.flacarais.ro/
A început lupta pentru putere. Sâmbătă, liberalii ieșeni și-au lansat oficial candidații la alegerile locale. Cristian Adomniței și Traian Dobre formează echipa care va încerca să câștige competiția pentru fotoliul de primar al municipiului Iași, respectiv de președinte al Consiliului Județean (CJ). Campania electorală începe în mod oficial pe 2 mai, dar partidele politice au demarat deja acțiunile specifice.
Încă un pas spre ieftinirea gigacaloriei. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a finalizat proiectul de Hotărâre de Guvern conform căruia centralele de termoficare din țară vor primi bonusuri pentru fiecare MegaWatt produs în cogenerare. Astfel, începând cu 2009, CET Iași va beneficia de două tipuri de bonusuri, pentru că funcționează atât pe combustibil gazos (CET I), dar și pe cărbune (CET II Holboca). Fondurile pentru această schemă de sprijin vor veni însă tot de la consumatori, printr-o contribuție lunară percepută la plata energiei electrice. Experții ANRE susțin că acest lucru nu va determina creșterea prețului la energia electrică. Experții ANRE au propus bonusuri de până la 100 de lei, care vor fi acordate începând cu luna ianuarie 2009, și se vor aplica lunar timp de 11 ani. CET Iași va primi însă două astfel de bonusuri, 28,7 euro/MWh pentru că folosește gaz, și 21,9 euro/MWh pentru producerea energiei pe bază de cărbune. Acestea vor scădea progresiv până la sfârșitul anului 2020.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu