luni, 3 martie 2008

editorial - Democratie cu martisor in piept


Ce ne diferenţiază de celelalte popoare sau naţii? Ce avem noi şi nu au ei? Obiceiul conform căruia cu o floare se face primăvară. Da, pe 1 martie o floare dăruita aduce zâmbetul şi seninătatea unei zile de primăvară.
Ne-am obişnuit ca în fiecare an, la început de martie, să ne oprim în faţa tarabelor cu mărţişoare de pe Copou, să ne scotocim prin buzunare şi să fluierăm a pagubă. Mărţişoare scumpe, aceleaşi modele cu păpuşi de anul trecut, aceiaşi vânzători, dar mai puţina lume. Coşarul şi trifoiul cu patru foi nu mai sunt la modă.
Ne-am obişnuit să înjurăm în gând municipalitatea din cauza proastei amplasări a tarabelor şi să trecem mai departe. Dar oare fastul de pe 8 martie nu ne aminteşte de fastul de pe 8 martie de acum 19 ani, adică de pe vremea comunismului? Şi atunci se sărbătoarea ziua mamei. Se compuneau poezii şi cântece şi se dădeau imense buchete cu flori mamei Republicii Socialiste România. Singura diferenţă e că nu era ziua femeii, era ziua mamei. După evenimentul despre care toţi vorbesc ca de dracul pentru că nu-i pomenesc numele, am hotărât să sărbătorim orice reprezentantă a genului feminin. Pretext pentru încă un pahar închinat în cinstea unei Eve, pentru încă o urare etc.
Pretext pentru încă o sărbătoare naţională…

0 comentarii: